Ziua Mondială a apei 2009

img_4768 Data de 22 martie a fost declarată în 1992 de către Naţiunile Unite, Ziua Apei. În această zi, în fiecare an, se atrage atenţia asupra importanţei apei şi a folosirii cu responsabilitate a surselor de apă.
Apa este o substanţă vitală care oferă şi întreţine viaţa. Deşi apa ocupă 70% din suprafaţa globului, doar 3%  din ea este apă dulce. Din aceste 3 procente sub 1% poate fi exploatat în folosul omenirii, restul este blocat în pânze freatice, calote polare, gheţari. Având în vedere că se estimează o creştere a populaţiei globului cu 45% în următoarele 3 decenii, UNESCO avertizează că lipsa apei va deveni o problemă serioasă pentru omenire în 2020. Un om poate rezista în medie 30 de zile fără hrană, dar numai 4-5 zile fără apă. De aceea este important să o folosim cu grijă.
Totuşi, aceasta nu înseamnă evitarea consumului apei. Trebuie înţeles că preţul curent al apei, raportat la consumul mediu lunar, normal, al unei persoane, de cca. 4,5 mc, nu încarcă  nici chiar bugetul familiilor cu venituri reduse. O valoare de doar cca. 8 RON/persoană/lună pentru apa potabilă nu poate fi comparată cu riscurile pe care le implică lipsa unei igiene personale elementare. Cu această ocazie, trebuie amintit că în lumea întreagă, 1,2 miliarde de persoane nu au acces la apă potabilă de calitate, iar 2,5 miliarde de oameni nu au acces la sisteme de canalizare. Prin urmare, în zilele noastre mor zilnic 6000 de copii de holeră, tifos, hepatită şi dizenterie, boli cu transmitere hidrică.