În data de 03.09.2024, la sediul Operatorului Regional Apa Târnavei Mari a avut loc semnarea contractului de proiectare și execuție ATM-CL-09: „ATM-CL-09 Extindere și implementare SCADA în aria de operare a SC Apa Târnavei Mari SA, județul Sibiu”, din cadrul proiectului major „Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în regiunile Mediaș, Agnita și Dumbrăveni, județul Sibiu – Etapa II”.
Contractul are o valoare de 20.643.654,80 RON, la care se adauga TVA 3.922.294,41 RON. Durata prezentului contract este de 24 luni, de la data emiterii ordinului de începere a contractului și reprezintă durata de execuție a contractului.
Obiectul contractului constă în modernizarea sistemului SCADA la nivelul operatorului. În urma extinderii sistemelor de alimentare cu apă și a sistemelor de canalizare este necesară modernizarea sistemului SCADA, acesta urmând a fi integrat în Dispeceratul Regional al Operatorului Apa Târnavei Mari. Prin realizarea noului sistem SCADA se vor colecta informații din centrele operaționale locale, care sunt realizate prin celelalte contracte derulate, într-un singur sistem – Dispeceratul Central.
Vezi Comunicatul de presă