Operatorul Regional Apa Târnavei Mari anunță faptul că lucrările de pe Șoseaua Sibiului din Mediaș, cuprinse în „Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în regiunile Mediaș, Agnita și Dumbrăveni, județul Sibiu”, de reabilitare a rețelei de canalizare – derulate prin procedeul tehnic de microtunelare, precum și lucrările pentru introducerea rețelelor de apă, au fost finalizate în cursul lunii mai 2024.
La finalizarea lucrărilor s-a executat refacerea carosabilului, însă nu doar pe porțiunile afectate de lucrări, ci pe întreg tronsonul de pe Șoseaua Sibiului vizat de lucrările de investiție la infrastructura de apă – canal.
Având în vedere speculațiile apărute în spațiul virtual / rețele de socializare, referitoare la o nouă spargere a părții carosabile de pe Șoseaua Sibiului și continuarea lucrărilor în perioada imediat următoare, pe tronsonul pe care s-a lucrat, facem următoarele precizări: lucrările programate a fi desfășurate pe partea carosabilă a Șoselei Sibiului – tronsonul cuprins între intersecția cu str. Episcop Ioan Bob și strada Gării, au fost finalizate! În perioada următoare vor continua lucrările pentru cuplarea străzilor adiacente Șoselei Sibiului, pe tronsonul menționat, însă acestea nu vor afecta, sub nicio formă partea carosabilă, având în vedere că punctele de cuplare au fost scoase din carosabil.
Vezi Comunicatul de presă