Am primit colindatori
La Apa Târnavei Mari, spiritul sărbătorilor de iarnă vine, de fiecare dată, de la copii. Anul acesta, ne-au colindat elevi de la Școlile Cireșarii, Hermann Oberth și Școala nr. 8. I-am primit cu emoție și bucurie pe frumoșii și talentații copii, cărora le-am mulțumit, pentru că reușesc, de fiecare dată, să ne facă un sfârșit de an mai frumos.
Sesiune de comunicare 2011
„Apa Târnavei Mari” a organizat în 13 octombrie a.c. o serie de comunicari pe tema accesului egal al cetatenilor la servicii publice de apa si canalizare de calitate, eveniment inclus în cadrul Saptamânii Europene a Democratiei Locale. Prezentările au avut loc la Liceul Teoretic “Axente Sever” si la Scoala Generala “Hermann Oberth”, unde reprezentanții Serviciului Relații Publice din cadrul companiei au discutat despre parcursul istoric al dreptului la apă potabilă și despre accesul la servicii de calitate de apa si canalizare. Ținta operatorului este ca pâna în anul 2026, toti locuitorii din nord-estul judetului Sibiu sa beneficieze de acces egal la servicii de apa si canalizare. În cadrul acestui efort, operatorul a promovat proiectul european pe care îl are în derulare, la finalizarea căruia se va asigura acces egal la servicii de apă și canalizare tuturor locuitorilor din regiunile Mediaș, Agnita și Dumbrăveni.
SEDL 2010
Ecologizarea Izvorului Rece 2010
Ziua Mondiala a Apei 2010 – Ecologizare râul Târnava Mare
Ziua Mondială a Apei 2010 – Concurs desene
Prima cupa pentru reabilitarea retelelor din Medias
Semnarea contractului pentru imprumutul bancar de cofinantare a Proiectului
Vizita la Statia de Tratare 2009
Ziua Mondiala a Apei 2009 – Piata Corneliu Copusu, Scoala Generala Nr. 4
Ziua Mondiala a Apei 2009 – Actiunea de ecologizare a raului Tarnava Mare
Ziua Mondiala a Apei 2009 – Concurs eseuri Apa mai curata, sansa la viata!

Asociaţia Română a Apei
Asociaţia Română a Apei – Chestionar -
Fonduri UE